Cleve West este un melancolic iar gradinile sale oglindesc tristetea pe care o poti citi in ochii lui. Exista cateva gradini in lume care exprima perfect tristetea, dar mai presus de orice frumusetea, voluptatea si gloria declinului.
Poate cea mai frumoasa dintre ele este Giardini di Ninfa, aflata in regiunea Lazio, o gradina salbatica, splendida, ridicata pe ruinele fostului oras de la Ninfa.
Astazi, peste fostele case si poduri cresc splendizi trandafiri, iar aceasta imagine, foarte puternica si atat de romantica, a naturii care pana la urma invinge, s-a regasit in gradina gandita de Cleve West pentru Chelsea Flower Show in 2011.
Gradina gandita de Cleve West a luat medalia de aur si a fost aleasa ca fiind cea mai frumoasa dintre gradinile prezentate la prestigioasa expozitie londoneza de flori si gradini din 2011
Un gard viu inalt de tisa (Taxus baccata) incadra riguros gradina ca o rama. Din loc in loc cate un salcam japonez (Styphnolobium japonicum) aducea inaltime si dadea viata arhitecturii gradinii.
Restul plantelor pareau sa fi luat in timp cu asalt gradina. Intre ele florile care au socat lumea scrobita a expozitiei de la Chelsea au fost cele de pastarnac (Pastinaca sativa).
Ca si mine Cleve West este un impatimit cultivator de legume si le apreciaza nu numai pentru abundenta si gustul lor ci si pentru frumusetea lor. Intre legume florile de pastranac cu ale sale umbrele galbene sunt intre cele mai decorative. Designerul britanic a remarcat ca pastranacul infloreste in fiecare an cam in aceeasi vreme cu desfasurarea expozitiei de gradini si flori de la Chelsea. Asa se face ca splendidele umbrele galbene au ajuns in gradina laolalta cu romanitele mexicane (Erigeron karvinskianus), margarete in miniatura, cu fete inocente si vesele.
Coloanele sunt opera sculptorilor Agnes Decoux si Serge Bottagisio iar la picioarele lor sunt plantate splendide flori de Dianthus cruentus
Pastarnacul ca si romanitele mexicane sunt flori care raman fidele gradinii in care sunt cultivate. E suficient sa plantezi una si an dupa an ele se insamanteaza in cele mai surprinzatoare si perfecte locuri.
Intre florile nobile, adaugate de Cleve West asemeni nestematelor din loc in loc erau florile de un rosu sangeriu ale garofitelor Dianthus cruentus si salvia arginitie (Salvia argentea) cu ale sale spectaculoase frunze, stralucitoare.
Romanitele mexicane prefera crapaturile din pavaje si fisurile din ziduri. Cretisoarele (Alchemilla vulgaris) colonizeaza cu entuziasm orice bucatica de pamant pe care o intalnesc.
Aliorul (Euphorbia cyparissias) cu flori luminoase de un verde-galbui foarte aproape de nuanta acida de verde-crud a florilor de cretiosoare.
Cleve West a avut ideea acestei gradini cand a vazut coloanele de beton si teracota in ateleriul din Ger, Franta, al sculptorilor Serge Bottagisio and Agnès Decoux
Toate aceste plante au fost adunate in gradina si li s-a oferit compania unor plante perene asemeni cimbrisorul si rozmarinul, mararului salbatic sau scaiului Eryngium agavifolium, toate in armonie cu codita soricelului galbena (Achillea ‘Taygetea’) cu ale sale flori starnse in platforme line, numai bune pentru a primi aterizarile repetate ale albinelor.
In inima gradinii erau sase coloane de beton si teracota, sursa inspiratiei pentru gradina sa. Cleve West a vazut aceste coloane in atelierul sculptorilor Serge Bottagisio si Agnès Decoux si imediat i-a venit in minte imaginea ruinelor romane de la Ptolemais, din Libia, pe care le-a vizitase cu ceva ani in urma. Ruinele de la Ptolemais sunt o simpla sursa de inspiratie, Cleve West nu a incercat sa copieze splendidul oras abandonat.
Armonia voluptoasa a florilor din gradina lui Cleve West
Coloana cazuta la pamant creeaza impresia de “gradina abandonata” in vreme ce apa curgand lin din 5 tevi intr-un jgheab de piatra aduc ordine si o nota de modern care echilibreaza gradina.
Exista o dulce consolare cand stii cum se vor termina lucrurile. Cand ai trecut de disperare, neputinta are darul de a te elibera. M-am intrebat adesea ce se va intampla cu gradina mea cand eu nu am sa mai fiu aici si gandul ca cineva va schimba, multila sau abandona dragile mele plante m-a ingrozit multa vreme.
Recent am realizat insa ca finalul, indiferent care va fi el, este pentru toate si toti mai devreme sau mai tarziu acelasi si este de cele mai multe ori mai putin dramatic decat ne inchipuim.
Coloana prabusita creeaza impresia de “gradina abandonata” in vreme ce apa curgand lin din 5 tevi intr-un jgheab de piatra aduce ordine si nota de modern care echilibreaza gradina
Este undeva in Madame Bovary cred ca cea mai realista definitie data dragostei care ilustreaza perfect felul in care se petrec marile transformari: “Credea ca dragostea trebuie sa izbucneasca deodata, cu tunete si fulgere, ca un uragan ceresc care se abate asupra vietii, care o zdruncina din temelii, smulge tot ce-i vointa ca pe niste frunze si duce in prapastie inima intreaga. Emma nu stia ca pe terasa caselor, atunci cand jgheaburile sunt infundate, ploaia face baltoace, si ar fi ramas astfel linistita, daca nu ar fi descoperit, deodata, o crapatura in zid.”
Aceasta perseverenta, pe care plantele o au si care lipseste multora dintre noi, va decide destinul gradinii mele cand eu nu am sa mai fiu aici. Incapatanarea plantelor, vointa lor, au conturat gradina lui Cleve West mai mult decat a facut-o arhitectul, gradinarul insusi. Suntem temporari, iar plantele sunt vesnice si ma linisteste faptul ca ele vor avea ultimul cuvant.
