Colectia “Christian Dior – Haute Couture Fall Winter 2010/2011” a fost inspirata de gradina copilariei lui Christian Dior. John Galliano a imprumutat exuberanta gradinii hainelor desenate pentru acesta colectie. Lalelele sunt analizate petala cu petala si din acesta cercetare a florilor, formelor si particularitatilor lor s-au nascut rochii si fuste in culori ce pareau ca vor ocoli colectiile de moda pentru multa vreme de acum incolo.

Mica gradina de trandafiri din marea gradina a copilariei lui Christian Dior

Mica gradina de trandafiri din marea gradina a copilariei lui Christian Dior

Galliano a ales ca principala sursa de inspiratie pentru acesta colectie laleaua si nu orice lalea ci pe cea care este simbolul casei de moda Dior: laleaua papagal.

Fundalul podiumului pe care au defilat modelele a fost decorat cu aceste lalele cu marginile franjurate, care arata spectaculos atat in gradina cat si in vaza. Lalelele papagal pe care Galliano le-a ales pentru fundalul podiumului erau intr-o indrazneata nuanta de portocaliu un semn al culorilor ce urmau.

Bustul lui Dior vegheaza in gradina copilariei sale din Normandia, Franta

Bustul lui Dior vegheaza in gradina copilariei sale din Normandia, Franta

Si in acest decor vesel au inceput sa se perinde modelele imbracate in rochii fara bretele, sau in forme deja clasice aducand aminte de exuberantii ani ’50, cu poale ample si forme imitand cupele florilor de lalea.


Materialele folosite de Galliano incercau si ele sa amintesca de lejeritatea si delicatetea petalelor: organza, matase, tiul. Gallino a inobilat aceste materiale cu pete de culoare pictate manual.

Intreaga colectie a fost o explozie de culoare asemeni gradinii care a inspirat intreaga colectie.  Violet intens, portocaliu, albastru, trandafiriu si verde asemeni celui pe care il are iarba primavara, toate aceste culori au tinut locul oricaror altor decoratiuni. Galliano a prezentat hainele fara sa le asocieze cu nici un fel de bijuterie. O decizie inteleapta pentru ca exuberanta hainelor nu mai avea nevoie de nici un alt briz-briz.

Colectia “Christian Dior – Haute Couture Fall Winter 2010/2011” nu va revolutiona moda, insa ochiul expert al lui Galliano a readus modei culori care au darul sa ne inspire. In plus Galliano continua traditia lui Christian Dior si continua sa cultive silueta feminina cu talii subtiri si solduri rotunde si generoase. Traditia casei Dior este in mainile experte si pline de respect ale britanicului Galliano si asta ma face foarte fericita.