Sunt departe de buna mea prietena, ii simt lipsa de fiecare data cand am o cafea fierbinte si tihna unui sfert de ceas sa o savurez. In acele momente gandul ma poarta la ea, la mamamaia. Ne-am intalnit tarziu in viata ei si in popasul meu. Prea tarziu.
Rareori intalnesti oameni cu care ai atatea in comun. Cu mamamaia impart o pasiune pentru gradina si bucatarie, o dragoste pentru retete desuete si oameni directi, o afectiune pentru cafelele fierbinti, indelung povestite, piperate cu bancuri porcoase si povesti de viata triste.
E ceva ce mi-a apropiat-o din primul moment. Stii cand un om arata asa cum ai vrea tu sa arati? Cu buzele pline si parul mereu aranjat, imbracata cu grija, cocheta, mamamaia este femeia care a ramas tanara, cu un licar in ochi si rujul pe buze, in ciuda lumii, sfidand viata, o septuagenara rebela, fara inhibitii si fasoane.
Cafea fierbinte si biscuiti cu nuca facuti de mamamaia
E o darzenie care strabate din ea, pe care vreau sa cred ca am invatat-o in zilele lungi, pline cu povesti, flori si cafele.
Mamamaia vine din Braila anilor ’40 cu haine elegante si plimbari in centru, cu zapezi ca in povesti iarna si veri lenevind pe malul Dunarii. Si barbati mustaciosi si oachesi care iti frang inima.
Prietenia cu mamamaia m-a purtat in Braila anilor ’40, si Bucurestii anilor ’60, prin Pascani, prin carti de bucate cu ilustrate colorate, si albume cu fotografii din care zambesc oameni demult morti, cei mai multi cu destine tragice.
Un vechi retetar ilustrat pe care l-am rasfoit indelung si povestit pe indelete cu mamamaia
Iti dai seaman ca femeia de langa tine, cea care leaga fotografia de un nume si o povestire, le-a supravietuit tuturor. E azi aici si vorbeste despre chipurile incremenite in Romania anilor ’30, ’40, ’50, ’60… S-a sinucis, avea o voce frumoasa, a murit de cancer … pozele se anima, fetele alb-negru se coloreaza, iar unele din zambetele din poze devin brusc triste. E o lipsa de inflacarare in felul in care imi vorbeste despre oamenii din fotografii, care vine probabil din acceptare, si cu siguranta din experienta. Le-a cam vazut si auzit pe toate, mamamaia.
Daca ar fi ales un alt drum astazi ar fi fost un teatru in splendida Braila care sa ii poarte numele. Insa ea a ales sa fie mama si mai inainte de toate independenta. Exista un medic si mii de oameni ale caror vieti fiica ei, medicul, le-a salvat, care ii datoreaza ei totul.
Dalii din gradina mea pentru mamamaia
In Romania anilor ’60 o femeie frumoasa, foarte tanara si pe deasupra divortata nu avea o viata prea usoara. Era o lupta la orice pas si aveai nevoie de tenacitate si o minte ascutita sa reusesti. Mamamaia le are pe toate din plin si viata ei, asa cum a ales-o, si asa cum i-a fost data, a devenit in timp o constructie care a ajuns sa depinda numai de ea. Cu bune si rele. Pentru ca, voi spune aici o platitudine pentru care imi cer scuze, nimeni nu e perfect. Nici macar mamamaia. Dar cine are nevoie de perfectiune cand femeia din fata ta, atat de frumoasa, spune cele mai savuroase povesti?
Adevaratele prietenii nu tin cont de rang social, varsta, rasa, sex. Ele depind de o scanteie si pasiuni comune. In cazul meu ele mai depinde si de altceva: de ce poti invata de la omul pe care il consideri prieten.
Am un pic mai mult de jumatatea din varsta ei si diferenta asta de varsta nu a contat nici o secunda. Ce conteaza insa este ce simt in preajma ei, cine sunt in prezenta ei, si mai ales, sentimentul de pustiu pe care il am din cand in cand, atunci cand ma gandesc la ea.
Cafeaua si biscuitii cu nuca nu au acelasi gust fara ea. Imi lipseste atat de mult.
