Am vizitat Omaha Beach duminica. De atunci sunt 4 zile si in toate aceste zile am trait un sentiment bizar de tristete si speranta. Cimitirul este un loc care te copleseste. Nu imi iese din minte imaginea crucilor albe de marmura care parca plutesc deasupra ierbii si randurile lor carora nu le vezi sfarsitul.

In cimitir sunt mormintele a 9.387 de militari cei mai multi ucisi in debarcarea din Normandia

In cimitir sunt mormintele a 9.387 de militari cei mai multi ucisi in debarcarea din Normandia

Cimitirul de la Omaha Beach este intr-un urias parc aflat chiar de-a lungul tarmului marii, un parc plin de monumente si arbori si cruci, iar imaginea cea mai puternica, cea cu care voi ramane pentru totdeauna este cea a miilor de cruci.

Insa exista in uriasul parc memorial un loc mai retras, mai discret si poate din acest motiv mai solemn.

“Le jardin des disparus” este o gradina tacuta si grava. La picioarele monumentului de la Omaha Beach aceasta gradina in forma de potcoava comemoreaza soldatii disparuti, cei mai multi dintre ei in Ziua Z. 

"Le jardin des disparus" este o gradina tacuta si grava in forma de potcoava

"Le jardin des disparus" este o gradina tacuta si grava in forma de potcoava


Gradina comemoreaza 1.557 de soldati, iar zidurile care o inconjoara au sapate in ele numele lor. Nu imi pot imagina 1.557 de oameni disparuti fara urma.

Imagine asta a unei multimi disparute, golul asta imens este perfect ilustrat de gradina.

“Le jardin des disparus” este cea mai emotionanta gradina in care am fost pana acum.  

Zidul care inconjoara gradina este inscriptionat cu numele tuturor celor ce nu au un mormant

Zidul care inconjoara gradina este inscriptionat cu numele tuturor celor ce nu au un mormant

Gradina inconjurata de zidul in semicerc este simetric taiata de alei pavate cu piatra, iar intre alei, sunt segmente de cerc plantate cu gazon perfect tuns. Gazonul verde este marginit de straturi plantate cu trandafiri roz. Totul este perfect aliniat.

Toata aceasta gradina este tacuta, adancita in meditatie. Tot parcul este un loc al tacerii. 

Spuneam ca incerc doua sentimente: unul de tristete si un altul de speranta. Tristetea este simplu de explicat: trecand prin fata numelor de pe zidurile din “Gradina celor disparuti” constientizezi cat de tineri erau militarii si este imposibil sa nu vezi cu ochii mintii ca toate aceste nume au in spate un om, o viata care a disparut intr-un razboi absurd.

La picioarele monumentului sunt comemorati cei peste 1.557 de militari care nu au mai fost gasiti

La picioarele monumentului sunt comemorati cei peste 1.557 de militari care nu au mai fost gasiti

Speranta vine din felul in care cei ce au gandit gradina si parcul ii comemoreaza pe toti cei ce au murit in acele cumplite zile. In lumea asta in care tragediile sunt tratate cu lipsa de respect, analizate si intoarse pe toate partile pana cand sunt golite de sens si emotie, un loc ca acesta, oricat de tragic ar fi ma umple de speranta.

Am speranta ca ne putem intoarce la adevaratele valori, la momentul in care tragediile erau tratate cu demnitate si respect, iar melodramele erau tratate cu lipsa de atentie pe care orice criza de isterie o merita.  

Trandafiri roz plantati in straturi drepte

Trandafiri roz plantati in straturi drepte

O gradina poate sa iti rascoleasca sufletul si minte. O gradina are puterea de a iti schimba atitudinea fata de tine si fata de oamenii care te inconjoara. Insa “Le jardin des disparus” face ceva mai mult decat atat: gradina asta rezervata si solemna te indeamna sa meditezi asupra unor lucruri care nu au nimic de a face cu tine si problemele tale. “Le jardin des disparus” te indeamna la generozitate si demnitate, la respect. O gradina simpla, pura, nealterata de inflorituri si isterie ne invata lectia simpla a demnitatii si aprecierii adevaratelor valori.