Toti gradinarii sunt la fel. Saptamana trecuta am descoperit ca cei princiari sunt tot atat de greu de oprit cand incep sa vorbesca despre gradina si mai ales despre problemele gradinii ca noi toti ceilalti gradinari. 

Vizitand gradina Printului Charles de la resedinta sa londoneza am vazut un singur om venit acolo cu treaba: gradinarul Printului Charles.

La marginea peluzei, special construita astfel incat sa formeze o panta in secolul al XVII-lea, gradinarul printului ajusta iarba proaspat tunsa cu o foarfeca lunga si grebla invizibilele capete de iarba care ar mai fi ramas ascunse in peria deasa si verde.     

Gradinarul Printului Charles

Gradinarul Printului Charles

Totul arata imaculat, iar exercitiului lui parea al unui nebun. M-am apropiat si mi-a zambit asa ca am indraznit sa ii spun foarte politicos ca totul arata minunat. Atat i-a trebuit!


“Ah, nu”, imi zice, “totul trebuie sa fie perfect!” Nu avea sens sa intru intr-o discutia despre cat de realizabila este perfectiunea (abia il intalnisem si nu avea sens sa incep cu o veste proasta)  iar el nici macar nu mi-a lasat timp sa il consolez.

“Este tare greu aici, imi spune. Ai vazut gradina de legume?”

“Este atat de greu sa crestem ceva acolo. Umbra este atat de deasa si veveritele distrug tot ce gasesc. Mai sunt si o gramada de porumbei care au ciugulit rosiile. Cum se inrosea una, cum o inhatau.”

Peluza cu a sa bordura invizibila de otel, verde si perfect tunsa

Peluza cu a sa bordura invizibila de otel, verde si perfect tunsa

Barbat de vreo 40-45 de ani cu ochi limpezi foarte albastri, era gata sa imi detalieze toate necazurile pe care le avea cu o sinceritate pe care numai gradinarii o au.

“Stii, imi spune, am cerut primariei sa aprobe sa taiam cativa copaci ca sa avem un pic de soare pentru legume, insa astia de la primarie nici macar nu vor sa auda de asa ceva.”

Asta nici nu ma mira. Unele dintre exemplarele de la  Clarence House au venerabile varste si sunt protejate. Spre exemplu, in gradina exista doi platani care au peste 180 de ani. Este insa atat de imbucurator cand o primarie poate sa spune nu unui Print. 

Gradina de legume a Printului este o adevarata provocare pentru gradinarul sau

Gradina de legume a Printului este o adevarata provocare pentru gradinarul sau

Gradina Printului are insa si alte neajunsuri. Dincolo de gardurile de caramida care o inconjoara este marele bulevard The Mall intens circulat zi si noapte. Nici o bariera nu poate reduce zgomotul constant al motoarelor.

In plus, din loc, in loc, gradina are numai o pojghita de sol pentru ca pe sub ea exista, ca in majoritatea capitalelor civilizate ale lumii, parcari subterane.

Salata, fasole, ierburi aromatice, toate amenintate de veverite si tinute departe de soare de umbra copacilor desi

Salata, fasole, ierburi aromatice, toate amenintate de veverite si tinute departe de soare de umbra copacilor desi

L-am intrebat pe gradinar ce face in conditiile astea? Ce merge si ce nu?

“Trebuie sa cultivam rosiile in ghivece. Le punem pe langa fatada cladirii acolo unde bate soarele si, imi zice un suras fermecator insa amar, unde le ciugulesc porumbeii. Dar gradina, asa cum este ea produce fasole – acum suntem la a treia recolta din anul asta, salata, spanac, varza si ceva mazare.”

“Toate legumele sunt destinate bucatariei si sunt mancate de printul, familia sa si diversii lor invitati. Si tot ce vezi aici este crescut prin metode biologice asa ca protejam legumele de veverite acoperind cu plasa de sarma straturile, folosim insecticite pe baza de usturoi si plivim buruienilor sau le distrugem cu ajutorul tortelor, niciodata cu ierbicide.”

Vechea fantana arteziana din care tasnesc acum numai plante cu flori albastre

Vechea fantana arteziana din care tasnesc acum numai plante cu flori albastre

Printul nu risipeste nici apa. Vechea fantana arteziana este acum plantata cu flori albastre care imita apa saltand vesela in jgheaburile rotunde de piatra.

Conversatia mea cu gradinarul a atras si alti vizitatori. Doua doamne au intervenit cerand numele soiurilor de morcovi si de fasole cultivati in gradina de legume. 

“Morcovii sunt soiul Flyaway”, le-a raspuns gradinarul. “Iar fasolea cultivata este si englezeasca, ce foarte inalta si crescuta pe aracii inalti de 2 metri, si frantuzeasca, ceva mai mica si mai rara.”

Masivele ghivece de plumb in mijlocul carora troneaza magnolii cu frunze lucioase

Masivele ghivece de plumb in mijlocul carora troneaza magnolii cu frunze lucioase

“Printul Charles este un gradinar adevarat”, a mai apucat sa imi spuna cu mandrie gradinarul de la Clarence House asaltat acum de tot mai multi vizitatori.

“Atunci cand are vreme poate fi gasit in genunchi in gradina curatand buruieni sau plantand.”

Printul este binecunoscut pentru pasiunea sa pentru gradinarit. Se stie deasemenea ca in gradinile sale face compost, nu foloseste niciodata chimicale si cultiva multe dintre soiurile de legume, fructe si flori pe cale de disparitie pentru a le pastra pentru generatiile viitoare. 

A fost un privilegiu sa pot vizita gradina Printului cu ale sale straturi de flori si alei vechi de secole.

Chiar daca gradina imi va ramane mereu straina ca un urias parc la care nici un gradinar de rand si in toate mintile nu poate aspira, conversatia cu gradinarul Printului mi-a confirmat ca in gradina, printii, amatorii si  profesionistii se confruntam cu aceleasi probleme.