Reteta este simpla: mozzarella di Bufala, suc de rosii, busuioc si ulei de masline extravirgin. Nu fac pizza in fiecare zi, in fapt fac pizza foarte rar, numai atunci cand am cele mai bune ingrediente, numai atunci cand pizza primeste exact atentia pe care o merita. Fac pizza atunci cand am vreme sa fac paine. 

Un blat subtire, sos de rosii, mozzarella, busuioc si ulei de masline. Perfect!

Un blat subtire, sos de rosii, mozzarella, busuioc si ulei de masline. Perfect!

Pizza Margherita este cina perfecta in serile racoroase cand fierbinteala nu a mai ramas decat in zidurile de caramida, in spatarul de lemn al bancii, in iarba calda sub talpile desculte. Pizza Margherita este rapida si pana cand se coace tacuta in cuptor, mirosind a paine si busuioc, sticla de vin se raceste in galeata plina cu gheata. 

Aluatul este simplu, o bucata din aluatul din care fac paine la care adaug cand il framant putin ulei de masline. Nu stiu de ce fac asta, stiu insa ca aluatul devine mai elastic, mai fin.

Cu masline si busuioc proaspat pentru mofturosi

Cu masline si busuioc proaspat pentru mofturosi

Cina asta este ideala pentru mesele cu prieteni, in gradina, la lumina blanda a amurgului. Fiecare isi poate alege propria sa Margherita: cu blatul mai gros sau mai subtire, cu masline sau fara, cu busuioc proaspat sau cu busuioc pus deasupra pizzei atunci cand este aruncata in cuptor. Mie imi place reteta clasica insa mofturosii mei prieteni prefera maslinele si aluaturile goase si pufoase.


In cuptor se incinge timp de o ora o placa de ceramica pe care o folosesc sa coc paine si placinte dar mai ales minunata pizza. Pe placa asta minune aluaturile deja decorate se coc instantaneu. Dosul pizzelor devine crocant iar fetele lor se bronzeaza frumos si uniform.   

Mozzarella din lapte de bivolita se topeste, iar busuiocul Sweet Genovese devine crocant si parca mai aromat ca oricand.

Clasica, simpla, modesta si atat de delicioasa Margherita

Clasica, simpla, modesta si atat de delicioasa Margherita

Mancam pizza asta delicioasa in mijlocul florilor udata cu pahare reci de vin alb. Fac pizza asta cand busuiocul din gradina arata atat de apetisant incat nu ma pot abtine sa nu il culeg.

Dieta gradinarilor este predictibila: mancam multi cartofi atunci cand sunt gata, multa salata de vinete cand vinetele s-au copt, tot felul de mancaruri cu rosii si salate de rosii cand rosiile sunt coapte.

Sezonul busuiocului din gradina este scurt, prea scurt si ma simt obligata sa il folosesc. La asa obligatie raspund de fiecare data cu entuziasm.